Rănile sufletului…

„Rănile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea că se acoperă, dar nu se închid; mereu dureroase, mereu gata să sângereze când le atingi, ele rămân în inimă vii şi deschise.”

S-a spus că timpul vindecă rănile, dar nu sunt de acord cu aceasta. Rănile rămân,oricît de dureroase  și de adînci nu ar fi, ramîn. În timp, mintea, pentru a rămâne sănătoasă, le acoperă cu cicatrici, iar durerea lor scade în intensitate, dar nu dispare niciodată. Știți, timpul trece foarte repede şi astfel El vindecă toate rănile lăsate în suflet de unele persoane, chiar și de cele mai dragi nouă.Toţi ne dorim mai mult timp pentru a ne înfrunta temerile, pentru a ne maturiza, pentru a uita totul, pentru a lăsa durerea în urmă, dar nu întotdeauna reușește. Rănile inimii se vindecă cu timpul, dar rămân vizibile cicatricele ei. Și atunci cînd se deschide acel capitol dureros, totul reapare, reînvie, ca și cum ar fi fost ieri, chiar și dacă a fost cu 21-22 ani în urmă.

E greu, e prea dureros pentru Ea ca să-și aducă aminte de unele momente pe care ar fi vrut sa nu le știe niciodată sau măcar să le șteargă cumva din memoria și din imaginea Ei pentru totdeauna, dar este imposibil, deoarece totul a fost real, a fost sub ochii Ei, sub privirile unui copil inocent care își dorea doar fericire, liniște și o copilărie frumoasă. Și, astăzi la un moment dat în mintea Ei au reapărut acele imagini. Prea greu și prea dureros pentru Ea!

Iart-o, dar nu poate să uite, nu poate!

 

Sufletul si inima mea – copiii mei!

„Zimbetul unui copil este cel mai bun leac pentru suflet! „

Sarcina, adesea dorita si asteptata, produce sentimente si trairi puternice tuturor membrilor familiei. Asa s-a intimplat si in familia noastra.

Era o seara de toamna tirzie, 26 noiembrie 2009. Am facut primul test de sarcina si a iesit pozitiv. Nu-mi venea a crede. Din acest motiv peste citeva ore am mai repetat unul si la fel a iesit pozitiv. Am fugit repede in odaie si i-am sarit in git sotului, spunindu-i „Ca in scurt timp v-om fi parinti! Sunt insarcinata!”. Atunci Viorel mi-a zis: „- Daca e baiat il vom numi Maxim si daca e fetita Nastea! „. Am zis: „-Bine. Sa fie cum zici tu.” A fost o veste minunata pentru Toti. Si asa a inceput calatoria mea in lumea viitoarelor mamici.

In fiecare zi ma uitam in oglinda la burtica care se incepea a evidentia putin cite putin, apoi au inceput sa nu ma incapa hainele si am fost nevoita sa-mi schimb garderoba. Adaugam repede…si mult. In timpul sarcinii am adaugat 25 kg. Eram foarte curiosi in ceea ce priveste sexul viitorului copil, imi doream foarte mult o fetita, dar Viorel un baiat.  si pe 23 februarie 2010 am mers la ecografie Doppler pentru a afla sexul viitorului copilas si sa aflu daca se dezvolta bine. Stateam culcata si priveam atent la monitor….dar inima mea se zbatea, eram curioasa, dar medicul nu-mi spunea nimic. Si la un moment dat imi zice: „- Baiat! Ve-ti avea un baietel!” Si pe obraz s-au scurs citeva lacrimi , lacrimi de bucurie ca in curind v-oi tine in brate scumpul meu baietel. M-a asigurat ca totul este bine, se dezvolta normal si am plecat. Sotul ma astepta la intrare. Cind i-am spus ca v-a fi un baiat a fost cred cel mai fericit tatic, si mi-a zis: „- Eu v-am spus ca primul copil baiat o sa fie si  asa a fost!”. Vestea am anuntat-o si la parinti, care la fel au impartasit aceasta bucurie cu noi.

Sarcina mergea foarte bine. Primele miscari ale Lui au fost ceva neobisnuit in acel moment pentru mine, ceva nou, dar totusi ceva placut si foarte emotiv. Cind ma lovea cu piciorusele imi dezgoleam burtica si ma uitam cum se misca, iar sotul punea urechea pe burtica ca sa auda ce v-a baietelul lui acolo. Vorbeam cu el, il dezmierdam Maximka, Maximas, ii fredonam melodii, iar el ca raspuns ma lovea cu piciorusele si minutele.

Duminica, 1 august, ora 20.00 mi s-au rupt primele ape. La inceput nu-mi dadeam seama ce se petrece, simteam ca ceva curge, dar nu-mi imaginam ce poate fi…si am intrebat-o pe mamica.  Ne-am imbracat in graba, am luat bagajele  si am plecat la Centrul Mamei si  Copilului, unde urma sa aduc pe lume baiatul mult asteptat. Medicul meu care m-a dus pe perioada sarcinii nu a putut sa vina in acea seara si din acest motiv sarcina mi-a primit-o medicul de garda, Samoilenco Ruslan Vasilevici, pe atunci doar medi, acum sef de sectie. Travaliul a durat toata noaptea, 12 ore, caci va ziceam ca la orele 20.00 mi s-au rupt apele. In salonul nr. 1 eram doar eu si mamica mea (asa hotarisem ca la nastere sa ma asiste mama, nu Viorel).

-Aaaaaaaaaa, Oooooo, Ma doare…. se auzea undeva in saloanele vecine.

-Nu mai pot….. Aaaaaaaaaaaa ….. iarasi se aude de pe holul sectiei.

Aveam parca o frica, caci nu stiam ce ma asteapta, dar chiar si asa nu am tipat, am fost tare. ma plimbam prin salon si in momentul cind ma apucau durerile spunea-m doar atit: „- Of ,mama!” Mama ma mingiia in locul cu pricina si-mi zicea: „- Mama e aici, cu tine, totul o sa fie bine.” Si tot asa pina in jurul orei 2 noaptea. Nu mai rezistam si am cerut sa mi se faca o anestezie epiduirala. Dupa aceasta am adormit pina la orele 5-5.30. M-am trezit si iarasi…dureri, dar deja  eram nevoita sa le rabda asa cum pot.

Luni. 2 aaugust 2010. Orele 8 dimineata. M-au urcat pe capra (fotoliul pentru nasteri) si mi-a zis medicul:

– Cind o sa-ti spun sa impingi, doar atungi sa impingi…. si a inceput. „-Impinge…Nu impinge…Acum, hai acum… Inca putin a ramas…Hai,hai,hai,iata,iata se vede capsorul … ” In 15 minute deja eram cu baiatul pe burtica. Il strigam :”Maximka mamei, scumpul mamie” si m-au napustit lacrimile, dar lacrimi de bucurie. Era mic si neputincios…dar atit de scump,inima mea. Tot timpul cit a stat pe masa de nasteri cea care statea si se ruga lui Dumnzeu, care-i curgeau lacrimile pe obraz era mamica mea. Nustiu ce m-as fi facut fara ea. Viorel cind a venit pentru prima oara sa-l vada, era susprins, se temea sa-l i-a in brate, dar dupa ce l-a luat nu voia deja sa-l mai puna jos. Isi tinea in brate baiatul. Scumpul sau baiat.

La cintar..3.940 – inimioara mea.

Maxim-Ilie

Baiatul meu s-a nascut pe 2 august, intr-o zi sfinta, Sf. Ilie. Cu toate ca Viorel a fost contra acestui nume, nu i-a placut, dar l-am convins si l-am botezat cu numele cu care a venit pe pamint – Ilie. Sper ca acest sfint sa-i fie ingerul pazitor si sa-l vegheze toata viata Peste 2 zile am plecat acasa si impreuna cu sotul am inceput sa ne crestem baiatul. Boli, nopti nedormite, colici in burtica- cred ca oricare mamica intimplina asa greutati, dar totul a trecut si baiatul mamei a crescut. Acum are 4 ani si 4 luni.

Peste 2 ani, pe 24 noiembrie 2012 cu o zi inainte de ziua mea am aflat ca iarasi sunt insarcinata. O veste foarte frumoasa pentru mine si familia mea. De data aceasta sotul mi-a zis la sigur ca e fetita…si chiar presimteam ceva, caci intr-o noapte am visat ca am fost la ecografie si mi-au zis ca o sa am iarasi un baiat. Si de fapt se intimpla invers. Deaia si intuiam ca o sa am o fetita.  Stiti, nu prea cred in superstitii,dar uneori e bine sa crezi in ele. De data aceasta am plecat la ECO pe 8 martie, in incinta Centrului Mamei si Copilului, la domnul V.Cotorcea. Parca acu tin minte cum ma examina si la fel nu-mi spunea nimic ce rine de sex…eu eram in suspans. Si la un moment dat zice:

„- O sa aveti fetita.”

„- Fetita? intreb eu. Chiar fetita?”. Eram atit de fericita ca pluteam in al noualea cer, si ma gindeam la ceea ca v-oi fi o mamica implinita, cu o fata si un baiat. M-am ridicat si de bucurie am mai intrebat de asistenta medicala sexul copilului, caci nu-mi venea a crede. Eram fericita. Am iesit din spital si repede mi-am sunat sotul si mamica ca se le dau vestea. Ambii au fost foarte bucurosi. Si aici iarasi sotul meu a avut dreptate. Nastica, asa urma sa o numim pe buburuza noastra. Zilele treceau, burtica crestea si eu adaugam, si iarasi 25 kg. Se zice ca al doilea copil mai repede se naste, si asa a fost si la mine.

Luni dimineata, 5 august 2013, pe la orele 5 s-au inceput durerile. Erau mai rare, apoi din ce in ce mai dese , si in jurul orei 7 am plecat la spital. Acelasi Centrul Mamei, acelasi salon nr. 1, acelasi medic Samoilenco Ruslan V. si aceasi moasa. La orele 7.30 m-am internat si la orele 10.05 o nascusem pe Nastica. De data aceasta a fost totul foarte repede, dureri mari,insuportabile, dar fara anestezie. Cind mi-au pos-o pe burta, am intrebat moasa: „- E fata? „, „-Fata,fata, mi-a raspuns”. Si am inceput a plinge, zicin-d: „Nastica mamei, scumpa mamei, sufletul meu” . Era mica si neajutorata, dar atit e draguta.

Pentru Viorel cu Nastica a fost mai usor, caci deja avea experienta din prima. A luat-o in brate si a sarutat-o. Nu-si putea rupe ochii de la ea. Pentru Maxim-Ilie a fost ceva nou. Stia ca urma sa vina pe lume surioara lui, Tintica (asa o numea cind cineva il intreba cum o cheama),il pregateam de cind era in burtica (venea la mine, imi saruta burtica,atit de placut!). Si cind a intrat in salon unde eram deja ransferata dupa nastere, s-a apropiat de patutul fetei si s-aridicat in degetele, uitindu-se lung la ea. Atunci l-am intrebat:

– E frumoasa? E surioara ta, Nastica.

Sufletelul meu – 3.880 kg.

-Da. Tintica, mi-a raspuns el, iar eu l-am imbratisat, gindindu-ma la ceea ca sunt atit de fericita ca ii am si ca sunt sanatosi. La fel ca si pe Maxim-Ilie am hranit-o cu piept, si atunci cind mi-au pus-o pentru prima oara am simtit asa o nostalgie, asa o placere cu toate ca nu trecuse atit de mult timp de la nasterea baiatului. Prin alaptare copilul se leaga pe vecie de mama si simte acea dragoste si caldura din partea ei.

Si de data aceasta cea care m-a sustinut, cea care mi-a spus o vorba buna si care a fost alaturi de mine e  maicuta mea. Ea a fost prima care si-a vazut nepoteii si pentru asta ii multumesc si vreau sa-i spun ca o iubesc enorm de mult.

Buburuza noastra.

Acum Nastica a crescut, are 1 an si 4 luni si numai sotii dupa ea.

Maxim-Ilie si Anastasia sunt pentru mine fiintele cele mai scumpe, sunt parte din mine, sunt singele meu, sunt Inima si Sufletul meu. Atunci cind am devenit mama am inteles rostul vietii pe pamint, caci atunci cind ii vezi si ii stii sanatosi, fericiti, esti si tu implinita. Cred si sper ca copiii mei o sa ma tina minte ca pe o mama buna si iubitoare. Poate uneori gresesc, ii cert, sunt pedepsiti, o sa ma ierte intr-o zi. De altfel si noi asa am crescut, fiin-d certati, pedepsiti, dar totodata iubiti si datorita parintilor nostri am ajuns ceea ce suntem astazi.

Nu pot reda in cuvinte dragostea care o simt pentru copii mei, este atit de mare incit nu are inceput si nici sfirsit. Ii iubesc mai mult ca viata mea si stiu ca si ei ma iubesc, caci atunci cind le zic sa-mi arate dragostea lor ma cuprind cu minutele in jurul gitului si in acele clipe magice sunt in culmea fericirii.  Mereu mi-am dorit o famile, si uite ca o am. Sunt o femeie, sunt sotie, sunt o mama dintr-o mie, si sunt cu inima impacata ca Dumnezeu mi-a daruit un baiat si o fata. Femeia isi educa copii catre omenire. Tatal este creierul, iar femeia este inima omenirii.

Dragi femei, va doresc sa fiti iubite, fericite si in priml rind Mame. Caci sa fii Mama este cel mai frumos lucru de pe pamint!

Familia mea implinita!

„Dragostea de mama e cel mai puternic si cel mai statornic sentiment al femeii.” (Bantain)

Primul sarut,Prima dragoste..

” Mai bine o dragoste pierduta, decit una neavuta” – Mircea Eliade.

„Primele iubiri au subtil si brutal in ele, un ceva care nu te lasa sa le lasi in pace. Nu mereu. Si nu doar cele frumoase. Nu doar cele cu final de basm. Nu in toiul aducerilor aminte, nu neaparat cand te convingi ca au fost doar povesti de adormit povesti. Primele iubiri, uitate, ingropate, dezgropate si ingropate la loc sunt precum vinul vechi.”

 Prima dragoste, cele mai multe dintre noi, am trait-o cand eram adolescente. Poate iti amintesti cat erai de fericita, cum pluteai, zambeai tuturor si o noua lume tocmai o descoperisei. Indiferent de varsta la care apare, prima dragoste ramane unica. Cand apar primele experiente sentimentale afli ceva nou despre tine si inveti sa te vezi in ochii celuilalt. Cum este cand iubesti? Cum este sa fii iubita? Daca prima dragoste este si prima experienta sexuala, cu siguranta va ramane de neuitat si isi va pune amprenta pe evolutia ta ulterioara.

„Primul sarut si prima intilnire a fost cu coleg de clasa, Costea, care ma adora, dar din pacate sentimentele nu erau reciproce. Astfel relatia noastra nu a durat mult timp. Apoi a aparut El, prima mea dragoste, tot un coleg de clasa, Alexandru. Impreuna am simtit sentimente reciproce, o dragoste pura si sincera. Intilniri, flori, declaratii de dragoste.. Chiar si acu scriind imi aduc aminte de acele ierni de prin anii 2001 cind veneam seara de la club sau de la seratele de la scoala si El ma petrecea acasa, stateam la poarta ore in sir discutin-d, imbratisindu-ne si sarutindu-ne. Ma alinta frumos zicindu-mi Puci. Da….Prima Dragoste. Si tot asa timp de 2-3 ani, apoi ne-am despartit..De ce? Cred ca asa a fost sa fie….Am ramas prieteni. Dar niciodata si nici o clipa nu am regretat faptul ca El a facut parte din viata mea, si ca anume El a fost prima mea dragoste. „

Iubirea vine pe neasteptate si pleaca la fel; prima iubire este insa cu atat mai importantacu cat e plina de bucurie, de speranta, de iluzie si o simtim mult mai profund, mai frumos, toate acele senzatii sunt mai intense si ne umplu viata de soare si fericire, tocmai pentru ca se intampla prima data.Cand o intalnesti, te schimba radical, te face mai bun, mai frumos, mai optimist, te face sa vezi totul in culori mai vii si sa realizezi ca viata este frumoasa tocmai pentru ca simti acest minunat sentiment, ce ne infrumuseteaza si ne aduce multaiubire si caldura.  Deoarece prima dragoste, de regula, o intalnim la o varsta frageda, atunci cand suntem doar niste copii, ea este pura, sincera, puerila, platonica de multe ori si, tocmai de aceea este asa de frumoasa. Facem ce simtim, doar iubim. Fara a gandi prea mult, si tocmai aceste este farmecul si de aceea se spune ca prima iubire nu se uita niciodata.

Prezentul si viitorul meu!

” Cea mai minunata femeie din lume este cea care te iubeste cu adevarat si pe care – o iubesti cu adevarat! – Mircea Cartarescu”

Era intr-o seara de 15 decembrie 2008. Ajunsesem acasa de la serviciu, pe atunci locuiam la Buiucani, pe str. Coca 19, et.15. Am intrat in casa si am inceput sa ma dezbrac, cind aud ca suna telefonul. Il ridic si privesc ecranul, un numar necunoscut mie, raspund:

– Alo!Buna seara!

-Buna seara! raspund eu.

-Elena? ma intreab o voce barbateasca.

-Da, zic eu. Dar cu cine vorbesc?

-Sunt un coleg de serviciu, dar nustiu daca iti spune ceva numele meu Viorel Girlea imi spune, mi-a raspuns barabatul de pe celalalt capat al telefonului.

-Aaaaaaa, raspund eu, da te cunosc!

Il cunoasteam destul de bine. De unde? In primul rind il vedeam mereu prin Colegiu, unde impreuna eram angajati in calitate de profesori, dar in al doilea rind din spusele colegelor mele de serviciu Marcela si Stela. Ele intotdeauna ma indemnau sa atrag atentia la acest baiat chipes, solitar si sa incerc sa intemeiez o relatie cu el,dar eu nu acordam atentie la astfel de lucrui. Dupa unele esecuri si dezamagiri,  pe care le-am avut din luna iunie a anului 2007 si pina in luna septembrie 2007,  nu eram pregatita pentru o relatie, eram devotata serviciului. Dar totusi….El m-a observat.

– Ai mincat ceva? Eu sunt flamind., ma intreaba si imi zice El.

-Inca nu, numai am venit de la serviciu, ii raspund cu o voce surprinsa eu.

-Te invit la o pizza. Si am acceptat. M-am imbracat si in graba mare am iesit. Ne-am intilnit la Andys Pizza. Am stat la vorba, ne-am cunoscut mai aproape. Si seara cind m-a petrecut acasa m-a intrebat daca poate sa ma sune si a doua zi, i-am raspuns ferm:

– Da, poti!

A doua zi la fel ne-am sunat si ne-am reintilni. Am mers pe jos de la Buiucani pina la cinematograful Patria Centru, am privit un film, apoi impreuna la o cafea la Sun City. In tot acest timp cit am fost impreuna am discutat despre viata, despre baieti, despre fete si despre dragoste. Ziua de miercuri, 17 decembrie, a fost cred ca acea zi care a pus baza in prezentul meu. Ne-am dat intilnire la monumentul lui Stefan Cel Mare, a intirziat cu vreo 15 minute, dar a meritat. Am plecat impreuna la Andys Pizza unde ma astepta o cina romantica si..un trandafir. Mi-a zis:

– Daca accepti sa te intilnesti cu mine, ai sa accepti acest trandafir, dar daca nu, nu.

Plina de emotii, rumena la fata si inima mea se zbatea ca la un iepuras…l-am acceptat. Si din acea zi de 17 decembrie 2008 suntem impreuna, cu toate ca eu cred ca ziua de 15 decembrie, acel sunet mi-a dat viata peste cap.  Si asa a inceput povestea noastra de dragoste… Iar in primavara anului 2010, 15 aprilie am jucat nunta noastra.

Cu scumpul sot!

Cu cea mai scumpa fiinta, mamica mea!

Cu scumpii parintii socri!

Cu scumpii nanasei!

 

Scrisoarea mamei mele…

Stiti, dragii mei, departarea si despartirea de persoana care o iubesti foarte mult, de persoana care ti-a vegheat noptile, care ti-a inlocuit si pe tata este foarte grea si foarte dureroasa. Asa este si la mine, mamica mea este departe si deja de  12 ani de ziua mea de nastere primeam cadouri, urari de bine si scrisori de la ea, cu toate ca in acele momente as fi vrut sa-i simt prezenta. Din acest motiv vreau sa va scriu o poiezie care a fost compusa de maicuta mea si notata pe o fila de hirtie, pe care cu grija si dragoste o pastrez pina in ziua de azi:

Esti soare de zi, esti soare de noapte, Ce imi da putere si curaj in toate.

Esti vesnic alaturi, chiar de esti departe, Te simt si te vad in momentele toate.

Nu-i zi si nu-i noapte sa nu-i multumesc lui Dumnezeu , ca mi-a dat norokul sa fii copilul meu.

Tu imi esti viata, tu imi esti puterea, Numai gindul la tine imi alinta durerea.

Ma bucur,cind esti fericita, Sunt trista sa te simt amarita.

Si,te rog,nu ma judeca, ca ti-am fost departe,Si nu ai simtit caldura mea.

Numai perna mea si luna, stiu cit imi lipsesti intotdeauna.

Dar, am facut-o,pentru tine, ca esti inima mea, Sa nu uiti de mine, ca sunt maica ta.

A venit si ziua, sa aprinzi 25 de luminari, Parca ieri erai micuta,

Acum as vrea sa devin bunicuta.

Astazi, iti bat la usa, cu multe urari, si nu vad clipa cind o sa te revad.

25.11.2009

Despre mine…

„Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Tre­buie să cre­şti, tre­buie să ajungi la o înflo­rire, iar această înflo­rire va fi mulţu­mi­rea ta, împli­ni­rea ta. Această înflo­rire nu are nimic de-a face nici cu pute­rea, nici cu banii, nici cu poli­tica. Nu are lega­tură decât cu tine, cu evo­lu­ţia ta per­so­nală. – Osho „

– Oaa, oaa….se aude intr-o sala de nasteri din incinta spitalului din or.Criuleni.

Era o zi de toamna tirzie,as putea spune ca chiar inceput de iarna, 25 noiembrie 1984 …Intr-o luni dimineata la orele 6.30, am vazut lumina zilei. De ce zic ca inceput de iarna? Ca imi povestea mama ca atit de tare a inceput a ninge si viscolea afara ca nu se vedea om cu om…Si totusi, acest timp de afara nu a oprit-o pe scumpa mea maicuta sa ma aduca pe lume. A avut un travaliu si o nastere foarte grea,dar totusi a meritat, s-a nascut o fata,caci pe timpurile alea nu erau aparate acestea performante ca sa afli sexul viitorului copil. Tatal meu a venit sa ma vada si atunci cind mama m-a aratat la fereastra si a mai anuntat ca e Fetita, tata era in culmea fericirii.  Dupa citeva zile am fost luata impreuna cu mamica mea acasa. Am copilarit in Criuleni, parintii au construit o casa in care am trecut sa locuim impreuna, primele zile la gradinita, apoi scoala…si totul parea perfect…pina intr-un moment cind in familie au inceput sa apara certuri. Au fost din mai multe cauze, pe care nu vreau sa le fac taina din motive personale. Au fost scene pe care un copil de virsta mea nu ar trebui sa le vada, dar le-am vazut…. Si mama nu a rezistat, au divortat…in 1994 , eram clasa a patra.

In timpul procesului de divort, domnul judecator m-a intrebat: -Cu cine ve-i ramine? Cu mama sau tata? …Si eu, ca oricare copil am ales-o pe mama… Si am plecat…

Am lasat casa,in schimbul unui apartament si am plecat la bunica la Drochia, parintii mamei mele. Acolo am mers la scoala de 9 ani (asa se numea pe atunci) in clasa a 5. Am finisat clasa a 5 si iarasi am plecat la Criuleni, clasa a  6 prima jumatate am invatat aici. In acest timp mama a hotarit sa vinda apartamentul si sa plecam defenitiv la bunica in sat si asa am facut. Dar in aceasta mica perioada cit am stat aici , am facut cunostinta cu un omulet drag sufletului meu, care acum face parte din familia mea.  Parca acum tin minte, cu citeva zile sau poate saptamini inainte de a pleca din Criuleni…suna cineva la usa. Am deschis…in usa era tata cu o fetita de mina,de la inceput nu mi-am dat seama, dar apoi am inteles….e surioara mea mai mica, mame diferite,un tata comun si acelasi singe prin vene. Da,Daniela,este sora care mi-am dorit-o mereu si Dumnezeu mi-a dat-o,chiar si daca este conceputa in afara familie. Dar e sora mea si o iubesc enorm de mult.

Peste ceva timp am plecat. Am revenit la scoala din sat,colegi noi, profesori noi, prieteni noi. Dar eram linga mama, fara tata. Mama – mi-a inlocuit tot , mi-a oferit tot ce poate oferi o mama unui copil, dragoste, fericire, bucurie si totul bine pina cind Ea a hotarit ca este nevoie sa plece peste hotare, in Grecia.  Si a venit ziua…am plecat cu ea la Drochia ca sa o petrec , mi-a cumparat o papusa, prima mea papusa Barbi, am mai stat de vorba si a venit rutiera…Cu lacrimi pe obraz, cu papusa linga piept o petreceam pe maicuta mea departe,departe…. A plecat… Au urmat zile grele pentru mine, de altfel cum si pentru ea…lacrimi,dor, scrisori..multe,multe scrisori, caci pe atunci nu erau aceste comunicatii moderne. Imi era greu,dar stiam ca pentru mine a plecat, ca sa-mi poata oferi necesarul…. A trecut mult timp si intr-o zi de iarna se aude ciinele latrin-d…Cumnata mamei iese afara sa vada ce se intimpla si intra in casa si striga: – Silvia! Nu tin minte cum am sarit de pe pat si in citeva secunde eram de gitul mamei, iarasi lacrimi,dar deja de bucurie.

Au urmat ani…Mama s-a recasatorit. Eu am finisat clasa a 9, cu brio. Am plecat in scoala din partea cealalta de sat,unde am invata inca 2 clase – 10 si 11. Aici la fel profesori, noi, colegi noi, prieteni noi si desigur.. prima mea dragoste, Alexandru.  Am finisat clasa a 11 la fel cu brio, balul de absolvire si trebuia sa hotarasc unde plec mai departe. Am hotarit ca plec la Chisinau. Si in anul 2002 am venit in Chisinau pentru a-mi face studiile la Academia de Transporturi,Informatica si Comunicatii.  Tot in acest an mamica mea a plecat iarasi peste hotare,acolo unde pleaca majoritatea moldovenilor, Italia si unde munceste pina in prezent. Eu am finisat ATIC-ul in 2007 si tot in acest an in luna decembrie m-am angajat ca profesoara de informatica la Colegiul de Transporturi din Chisinau, unde lucrez pina in prezent.